Pascal Sebah (1823-1886) a fost unul dintre pionierii fotografiei din Istanbul (Constantinopole) și Cairo. După standarele vremii respective a realizat un număr foarte mare de fotografii în Egipt, Turcia și Grecia. S-a născut la Consantinopole, fiu al unei familli mixte, având tatăl creștin-sirian și mama armeancă.
În 1857 primește o medalie la Expoziția Internționaă de la Paris. Încurajat de acest succes decide să își deschidă propriul studio foto în Istanbul. Era peroada în care fascinația Orientului Apropiat atrăgea tot mai mulți aristocrați. Călătoriile în Cairo, Istanbul și Atena erau foarte la modă. Acest fapt a dus la apariția cererii de fotografie-suvenir. Tocmai asta oferea studioul lui Pascal Sebah (numit El Chark Societe Photographic) : un studio în care turiștii aristocrați se fotografiau îmbrăcați în costume orientale pentru a păstra amintirea călătoriei în Orient.
Să înțelegem un lucru: conceptul de fotografe de modă (fashion photography) era ca și inexistent. Marii croitori ai caselor aristocrate din Europa nu aveau deloc la suflet fotografii. Considerau că veșmintele create de ei putea deveni o sursă de inspirație pentru concurență dacă erau fotografiate și făcute publice. Fotografia cuprinzănd vestimentații era aproape tabu.
Primul album de fotografie de modă cunoscut a fost publicat în 1856 la curtea lui Napoleon al III-lea avându-l ca autor pe Adolphe Braun și ca unic model pe contesa Virginia Oldoni, amanta lui Napoleon (catalogată astfel ca primul model în fashion photography). Fotografiile din album aveau de fapt valoare documentară la vremea respectivă și înfățișau ceea ce doamnele purtau la curtea imperială. Însă interesul pentru ce se poartă în lume era în creștere.
Pascal Sebah speculează această dorință a aristocrației europene de a afla „ce se poartă în lume” și prezintă la Expoziția Universală de la Viena, in anul 1873, o serie de fotografii cu veșminte purtate pe teritoriul Imperiului Otoman. Modelele folosite erau persoane autentice de diverse nații și religii de pe teritoriul extins al Turciei. O parte a garderobei folosite era la dispoziția călătorilor dornici de fotografie de suvenir în studiourile sale din Istanbul și Cairo. Albumul „Les Costumes Populaires de la Turquie en 1873: ouvrage publié sous le patronage de la Commission impériale ottomane pour l’Exposition universelle de Vienne„ se transformă astfel dintr-un album de fotografie documentară în precursorul albumelor de fotografie de modă.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Fii social! Poți comenta folosind căsuța de mesaje ( din partea de jos a paginii ) sau folosind formularul facebook.
Fierul de calcat a aparut foarte tarziu !Si clima era mai rece,iar idealul de frumusete…