Povestea nespusa a unei imagini iconice:
Prânz în vârf de zgârie-nori (Lunch atop a skyscraper )
Toata lumea cunoaste fotografia. Unsprezece muncitori aliniati pe o grinda ingusta de otel luandu-si pranzul la inaltime. La o inaltime uriasa. E o fotografie care imediat iti capteaza atentia si iti ramane in minte. Ani buni a inspirat multe campanii publicitare si a fost folosita ca fotografie de decor in in spatii publice de pe tot globul : birouri, baruri, cafenele, mall-uri, panotaj stradal… O vezi si stii ca o stii. Ai mai intalnit-o undeva si nu-ti amintesti unde . Dar, cum spuneam , stii sigur ai mai vazut-o ; e acolo , adanc ascunsa in mintea ta. Exact ceea ce trebuie unei fotografii pentru a fi definita ca emblematica . Sau “iconica “ asa cum e la moda sa spui acum.
Vazusem o reclama uriasa la Lego , in urma cu cativa ani , bazandu-se pe ideea din “Pranz in varf de zgarie nori “ in aeroport in Kuala Lumpur. Auzisem ca s-a spus la un moment dat ca fotografia a generat cel mai vandut poster din lume. Cred ca ultima data cand mi-au picat ochii pe imaginea celor unsprezece muncitori suspendati deasupra abisului unui New York interbelic a fost cand cautam sa cumpar ceva decoratiuni dintr-un Mobexpert; sau poate eram intr-un Prakticker – printul era inramat si la vanzare ; ba nu – parca ultima data a fost intr-un pub in Galati cand ma oprisem la o cafea cu un prieten; si sigur , de curand am zarit-o si in restaurantul hotelului Caro de pe Barbu Vacarescu din Bucuresti; dar nu stiu daca asta a fost ultima data sau am mai intalnit-o de atunci.
Evident , o fotografie de neuitat si care iti trezeste intrebari la care aparent , din cauza trecerii timpului , nu se mai poate raspunde: cine sunt barbatii de pe grinda de metal ? … si mai ales cine a facut fotografia?
“Cand am inceput sa ma documentez pe tema asta am realizat ca fotografia in cauza nu are nici un autor , nici un fotograf caruia sa-i fie atribuita” declara scriitorul, senaristul si regizorul Mathew Miele. Echipa care a inceput documentarea cu privire la originea fotografiei a mai descoperit ca numeroase alte fotografii pe aceeasi tema fusesera arhivate si catalogate eronat ca apartinand altor fotojurnalisti.
Cel mai des fotografiile eronat catalogate ii erau atribuite cunoscutului fotograf de fotografie sociala de la inceputul secolului , Lewis Hine , probabil datorita seriei mari pe care acesta realizat-o de-a lungul intregii sale cariere documentand conditiile de munca din SUA. Alti autori probabili au fost nominalizati ca fiind Charles C. Ebbets, William Leftwich si Thomas Kelly.
Dupa verificare s-a dovedit insa ca adevaratul autor este Charles C. Ebbets un fotograf aventurier care a lucrat pentru New York Times , National Geographic , Miami Daily News si multe alte publicatii ale vremii.
In prezent fotografiile apartin arhivelor Bettmann, fondate de Otto Bettmann in 1936. Arhivele contin o colectie de peste 11 milioane de fotografii si dupa 1995 au fost trecute in proprietatea companiei Corbis detinuta de Bill Gates.
De fapt larga raspandire a fotografiei a generat sansa luarii deciziei de a se realiza documentarea asupra ei . “ Lucram la un cu totul alt documentar si intr-o pauza am luat masa la Whelen’s Pub in Sangalish” declara documentaristul Sean O’Cualain intr-un interviu din The New Yotk Times , referindu-se la un sat din comitatul Galway. “Am vazut fotografia pe perete si Mike Whelen ne-a spus povestea.” Dupa spusele proprietarulu barului , copia inramata ii fusese facuta cadou de un oarecare Patt Glyn , american de origine irlandeza venit in vacanta. Acesta ii spusese ca personajul din dreapta ar fi tatal sau si cel din stanga , cel care isi aprinde tigara ar fi unchiul sau. S- a inceput documentarea si s-a ajuns in cele din urma la identificarea fotografului – pana atunci daca nu necunoscut – macar incert: Charles C. Ebbets. In plus a fost stabilita locatia corecta. Nu era vorba de Empire States Building ci de Rockefeler Center – in timpul ridicarii etajului 69 , la 256 metri deasupra strazilor New York-ului. Data la care a fost surprinsa : 20 septembrie 1932. Prima aparitie in presa : 2 octombrie 1932 in suplimentul de sambata al New York Herald Tribune. Desi fotografia reprezinta unsprezece muncitori reali se crede ca totusi nu a fost una spontana , ci usor regizata. Intr-un paragraf din Smithsonian,se sugereaza ca O’Cualain declara ca muncitorii fusesera avertizati ca vor fi fotografiati , si ca in acea zi in cladire fotografiau scene de munca trei renumiti fotoreporteri ai momentului : Charles C. Ebbets , Thomas Kelly si Wiliam Leftwitch. Colectiile uriase existente arata clar interesul marilor companii ale momentului de a-si promova proiectele imobiliare gigant in presa vremii. Dintre miile de fotografii ce ilustreaza perioada construirii zgarie norilor din New York-ul interbelic , cea a lui Ebbets a devenit cea mai cunoscuta. Peste ani colorizata si satirizata a reprezentat un motiv al multor campanii publicitare , iar incepand cu 2012 si subiect de filme documentare.
ca sa ne descretim fruntile – o secventa dintr-o binecunoscuta comedie cu Stan si Bran filmata tot in perioada construirii zgarie-norilor din New York. De savurat !
