f64.ro
Patagonia Cascada
© Sorin Frasina | www.fotoaventura.ro

Un american, un scoțian si un român in vacanță in Patagonia…

In urma cu aproape un an, in februarie 2008, atunci cand spuneam vorbele acestea, cei din jurul meu incepeau sa zambeasca crezand ca ma pregatesc sa zic vreun banc!

– Nu e deloc banc, incepeam să le explic. Românul sunt eu si chiar plec in Patagonia cu un american si un scotian pe care nu i-am vazut in viata mea.
Si realizand ca nu glumesc, figurile lor zambarete se transformau, care in mirate, care chiar in uimite, care doar in neincrezatoare. Si invariabil urma intrebarea: „cum ai ajuns in situatia asta?”

Ei bine, cu ceva timp in urma descoperisem colectiile de fotografii ale lui Mihai Moiceanu, printre care si seria cu Patagonia. Mai apoi l-am cunoscut si pe el si, la inceputul lui 2008, dupa o seara petrecuta in Magura, urmarindu-i peisajele proiectate a treia sau a patra oara, am realizat ca trebuie sa vad cu ochii mei acele locuri din fotografiile sale. L-am intrebat cand mai pleaca acolo si si mi-a zis ca in nici un caz inainte de 2010. „Nu pot sa mai astept doi ani, plec cel tarziu intr-o luna ” m-am hotarat eu. Si in urmatoarele zile am inceput sa intreb imprejur : „Hai, care mergeti in Patagonia ?”
Sotia mi-a zis Nu! Familia – nu! Prietenii – nu! Nici o cunostinta nu lua in serios o asemenea intrebare. Am realizat in scurt timp ca intr-adevar, proiectul meu de vacanta pare ciudat, dar eram hotarat sa gasesc repede pe cineva care sa agreeze ideea.
Solutia adoptata: internetul… Motoarele de cautare… Google…
Dupa o dimineata de duminica petrecuta pe internet l-am gasit pe Bruce – un scotian care isi cauta parteneri pentru a saptea sa excursie in Patagonia. Sfarsitul lui martie ca inceput de vacanta mi s-a parut ok – mult mai convenabil decat sfarsitul lui 2010 propus de Mihai. Bruce mi-a transmis ca ca la anuntul lui a mai raspuns si George, un american din Washinton. Asa ca mi-am rezervat urgent biletele de avion si ne-am dat intalnire pe 30 martie in Punta Arenas – Chile. Si am inceput sa le spun prietenilor : „Un american, un scotian si un roman pleaca in vacanta in Patagonia…Pe 30 martie”. Ulterior, micului nostru grup i s-a alaturat si Hope, o canadianca avand si ea ca hobby fotografia.

Echipamentul
Aflandu-ma la primul meu proiect de vacanta foto, principala intrebare pe care am inceput sa mi-o pun a fost legata de echipamentul fotografic pe care urma sa-l iau cu mine. Intr-un an si jumatate trecusem de la ceea ce profesionistii numesc ironic „sapuniera” (avusesem o camera compacta Ben -Q de care fusesem foarte multumit) la „bridge” (Fuji Finepix 9500) iar de curand inlocuisem si „bridge”-ul cu un Canon EOS 400D. Tinad cont de distantele pe care le aveam de strabatut mi s-a parut semnificativ sa am cat mai putin de carat si ca urmare ca si obiectiv am decis sa folosesc un „all-in -one”. Alegerea acestuia am facut-o folosind ca sursa de informare tot internetul. Parcurgand analizele facute de Stefan Ragalie pe site-ul fotomagazin.ro am decis ca un Tamron ar fi numai bun pentru mine – si ca greutate si ca buget in special. Am ales insa, in loc de Tamronul analizat (18 – 250 mm) modelul cu intervalul focal 28 – 300 mm si stabilizare de imagine considerand ca imi va fi mai util la fotografierea din mana. Intervalul apropiat de zona wide il aveam oricum acoperit de obiectivul Canon 18 – 55mm cu care de obicei Canon EOS 400D vine echipat.
Apoi un trepied. Neaparat usor pentru a fi comod la carat, dar si stabil. La sugestia lui Mihai am ales un Gitzo cu fibra de carbon (sursa: photosetup.ro) care impreuna cu capul (sursa reallyrightstuff.com) nu cantareste mai mult de 1,2kg.
In rest – un batery grip, patru acumulatori, cateva carduri CF si un mic hard-disc portabil dedicat foto (160GB – sursa f64.ro) avand sloturi pentru cardurile respective m-au ajutat sa pot stoca suficiente imagini fara a mai cara un laptop dupa mine.

Prima fotolocatie – zona Punta Arenas
Dupa 35 de ore de calatorie cu tot cu transferuri (Galati – Otopeni, Otopeni – Madrid, Madrid – Santiago de Chile si Santiago – Punta Arenas) reusesc sa ma cazez la pensiunea Hostal del Sur. Mi-am programat sosirea la poarta Patagoniei cu doua zile inaintea celorlalti trei membri ai grupului ca sa pot vizita Insula Magdalena (rezervatie naturala adapostind peste 120.000 pinguini Magelan pe doar un kilometru patrat) locatie pe care partenerii mei de calatorie nu si-o programasera.

Vicente, ghidul chilean care m-a insotit in aceste zile, mi-a oferit inca doua ponturi placute ochiului. Primul pont: Estancia San Gregorio, o ferma infiintata in 1876 avand spect de oras fantoma, situata la malul oceanului, loc in care poti vedea epave ale vaselor comerciale ce au navigat la sfarsitul secolului XIX.

©Sorin Frasina | www.fotoaventura.ro

Al doilea pont: – varfurile calcaroase ale unor dealuri din Ottway Sound – loc necunoscut chiar si multor localnici unde s-a stabilit o mare colonie de condori. Dupa o scurta ascensiune pe culmile respective uriasele pasari – foarte curioase – ajung sa-ti dea tarcoale si sa zboare chiar si la zece metri distanta.

© Sorin Frasina | www.fotoaventura.ro

Asa se face ca la intalnirea cu americanul, scotianul si canadianca, inainte de a porni spre destinatia noastra finala – Cuernos del Paine – captasem deja cateva imagini cu peisaje si fauna specifica locului.

Vremea rea
Pe Insula Magdalena nu te poti deplasa decat pe un anumit traseu si esti in permanenta insotit de localnici angajati atat pentru a oferi explicatii despre viata si obiceiurile pinguinilor Magellan cat si, sau mai ales, pentru ca acestia sa se asigure ca turistii nu se abat de la ruta stabilita afectand astfel arealul pinguinilor.

Pinguini Insula Magdalena Patagonia Chile,
© Sorin Frasina | www.fotoaventura.ro

Maria – una dintre localnicele vorbitoare de limba engleza angajata de o agentie agreata de guvernul local in acest scop s-a straduit sa ne descrie particularitatile vremii de aici: „In Patagonia avem doua anotimpuri : primul ” winter ” (iarna) care dureaza trei luni – iunie, iulie si august (sa nu uitam ca ne aflam in emisfera sudica). Al doilea e lung, dureaza celelalte noua luni (din septembrie pana in mai) si il numim ”bad-weather” (vreme-rea). Asadar ceea ce voi considerati anotimpuri diferite: primavara, vara, toamna, in Patagonia sunt contopite intr-un anotimp cu zile avand caracteristici asemanatoare. Temperatura medie este de 6 grade Celsius. Rareori, cand se ating 22 – 23 de grade, purtam si noi singurul tricou pe care il avem prin casa”.

Vicente, ghidul meu, o completeaza explicandu-mi ca exista insa si diferente. Pe timpul verii (decembrie, ianuarie si februarie) curentii de aer sunt foarte schimbatori. Ca urmare pe parcursul unei singure zile poti avea toate anotimpurile anului asa cum le stim noi. Dimineata o ploaie marunta si rece pe care am suspecta-o ca fiind „mocaneasca”, de toamna, urmand sa dureze zile intregi. In scurt timp insa poate ajunge sa se transforme in ninsoare si un strat subtire de zapada se poate depune pana in pranz. Totul dureaza insa cateva ore si la miezul zilei, un vant primavaratec o topeste dupaamiaza iar la apus ajungi sa traiaesti o calduta seara de inceput de vara europeana.
Curentii de aer nu sunt insa atat de schimbatori decat vara. Toamna (aprilie, mai, iunie) si primavara (septembrie, octombrie, noiembrie) sunt mult mai constanti, asa ca poti avea norocul sa ai parte de doua saptamani de vreme frumoasa cu atmosfera clara si cer senin, sau din contra de doua saptamani mohorate, cu cer acoperit.
Pe 30 martie, cand micul nostru grup multinational s-a reunit, cerul era intunecat de un plafon foarte jos de nori grosi. Vicente, care urma sa nu ma mai insoteasca la Cuernos del Paine si-a luat la revedere si mi-a zis: „Imi pare rau pentru voi. E toamna si cred ca veti avea parte de vreme-rea tot restul sejurului.”

A doua locatie: zona Cuernos del Paine
Din pacate intuitia de localnic a lui Vicente avea sa se confirme. Urmatoarele zile cerul a fost acoperit aproape incontinuu. Norii s-au rarit doar de cateva ori si asta doar pentru scurt timp facandu-ne sa scoatem repede aparatele ca sa putem fotografia cateva cadre cu varfurile Cuernos del Paine incetosate.
In schimb am constatat ca pana si pe vremea asta rea peisajul te ravaseste. Lacuri precum Laguna Amarga, Laguna Larga, Lago Sarmiento, cascade sau sau ghetarul Grey, te fac sa te simti intr-o alta lume. Apoi din loc in loc poti intalni celebrii „gauchos” calare – crescatori de vite sau lucratori la fermele din zona, avand un aspect foarte pitoresc pentru ochiul celui ce-si duce viata in mediul urban.

 

Gauchos Patagonia Chile
© Sorin Frasina | www.fotoaventura.ro

In plus, nefiind intr-o zona in care se practica vanatoarea, animalele salbatice nu se feresc de om, fie el localnic sau turist. Ba mai mult – nesimtindu-se amenintate si considerand, se pare, turistul o vietate oarecare ce le strabate arealul, ajung sa se apropie la distante foarte mici de acesta.

Lama Cuernos del Paine Patagonia Chile
© Sorin Frasina | www.fotoaventura.ro

Astfel ai ocazia sa vezi si sa fotografiezi de la mica distanta guanaco (lama salbatica), nandu (strutul sud american), flamingo, vulpea cenusie sau soimul pletos, denumit de localnici carancho sau cara-cara dupa sunetele pe care le scoate.

Vanturile
Vanturi puternice batand aproape fara incetare tot timpul anului au facut ca pe langa denumirea de „Tara de la capatul pamantului” Patagonia sa primeasca des eticheta „Cetatea vanturilor”. Rezultatele actiunii vanturilor se vad la tot pasul in modul in care cresc copacii. Unii au spectaculoase forme contorsionate, altii cresc in ani sub bataia lor orientandu-se spre vest dupa directia predominanta a curentilor de aer.

Patagonia_padure dupa incendiu Laguna Azul
© Sorin Frasina| www.fotoaventura.ro

Orice scanteie purtata de acesti curenti, care depasesc foarte des viteza de 75 km/ora, poate provoca dezastre in teritoriile pline de vegetatia uscata de aici. Exista zone de paduri calcinate purtand semne ale incendiilor provocate de fulgere in anii 1800. Cel mai recent dezastru de acest fel s-a petrecut in zilele noastre, pe 17 februarie 2005 cand 2 turisti cehi au provocat un incendiu in zona Laguna Azul, datorita unui aparat de gatit supraincalzit. Incendiul are urmari ce vor fi vizibile alte cateva sute de ani : 15.400 de hectare de padure au fost distruse si cu toate eforturile echipelor de pompieri ale autoritatilor locale si ale organizatiilor implicate nu a putut fi controlat si stopat decat dupa saisprezece zile cand vanturile au scazut in intensitate si a inceput ploaia.

In loc de concluzii
In ciuda vremii mohorate dupa zece zile am parasit Patagonia cu dorinta acuta de a reveni. La fel li s-a intamplat si celorlalti membri ai grupului. Un american, un scotian, un roman si o canadianca au fost in vacanta in Patagonia. Nu stiu cum isi vor organiza ceilalti trei timpul, dar acum, la aproape un an dupa ce m-am intors stiu ce am eu de facut: lansez pe internet anuntul „Caut parteneri pentru calatorie in Patagonia in 2010”.

Hai, care mergeti?

Comenteaza cu contul Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să adăugați comentariul!
Vă rugăm să introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.