Ionel Onofras – calator in Himalaya

004-1

Ionel Onofras – calator in Himalaya

Zilele astea se implinesc patru ani de cand, cu emotie si teama, incepeam calatoria in Himalaya , intr-un grup de paisprezece romani. Expeditia foto de atunci , din martie 2009, era condusa si organizata de Mihai Moiceanu. Bucuria reusitei acelor zile cand am strabatut circuitul Anapurna Trekking cu trecere prin pasul Torang-La  mi-a revenit in minte acum, dupa scurtele mesaje pe chat cu Ionel Onofras. Fotograful iesean se afla, incepand cu 3 martie , intr-o calatorie in Nepal, calatorie care – bineinteles a inclus si o ascensiune pe trasee inalte de trekking din Himalaya , impreuna cu alti doi romani, Doru Dumitru si Critian Havrilet Smetana. Cu permisiunea lui Ionel Onofras , public aici cateva dintre gandurile si fotografiile sale din aceasta calatorie:

“Am parasit Namche Bazar 3440m (foto 1) nu inainte de a vizita Sherpa Museum. Am trecut pe langa Tamserku (6400m) si dupa 2 ore de ascensiune, Ama Dablam luminat ca o regina mi-a arata mult ravnitul Everest. Am ramas mut, era prima data cand il vedeam cu ochii mei, m-am asezat si am admirat semetia si personalitatea acelui varf inconfundabil…Am avut un parcurs de pe 7 ore 45 minute pana la Tengboche, unde m-am cazat lanaga Budha Temple, rasaritul l-am fotografia chiar din fata intrarii principale a acestuia(foto 2,3) Traseul a fost dificil, cu multe suisuri si coborasuri Este prima data cand am inteles ca de multe ori in viata trebuie sa cobori pentru a urca unde ti-ai propus ; suna aproape biblic!

Namche Bazar 3440m

© Ionel Onofras

001

Himalaya - 2- view from Tengboche

© Ionel Onofras

002

Himalaya - 3-view from Tengboche

© Ionel Onofras

003

De la Namche Bazar contactul cu lumea in acceptiunea pe care noi o avem la adresa cuvantului, se rupe incet, incet, si te trezesti dupa doua poteci, un pod si cateva case ca ramai doar tu si cu gandurile tale pe care le lasi in mainile lui Dumnezeu…Perioada de acomodare a trecut si de la 3440m la 4900m e o distanta de 6-7 ore! Am ajuns sa imi fie teama ca vine o portiune de coborare, pentru ca stiam ca un urcus mai aspru si mai dramatic ma astepta…Urcam cu capul in pamant sa nu vad inaltimea pantei, ma trezea din ritmul meu cate un “namaste” un salut in dialectul sherpa folosit frecvent acum in Nepal. Raspundeam cu zambetul pe buze…Ma opream sa beau apa din ce in ce mai des si tot mai des ma intrebam din ce aluat sunt facuti sherpashii, acest neam de oameni care au construit asezarile omenesti de pana la 5500m cu spatele, si-au cladit toata istoria cu spinarea si iacii lor…

Sherpa

© Ionel Onofras

004

Sherpa

© Ionel Onofras

005

Sherpa

© Ionel Onofras

006

Sherpa

© Ionel Onofras

007

Sherpa

© Ionel Onofras

008

Cand eram mic mi se spunea despre caile Domnului ca sunt multe si nebanuite, abia tarziu cand am prins la minte putin cheag am priceput la ce se refereau oamenii mari.Dimineata m-am trezit devreme si am ales una din potecile din cer sa prind rasaritul, sus pe culme la Mani Stone unde oamenii au carat nisip cu sacii si au construit o stupa, un fel de troita cu care ne intalnim destul de des in Maramures,. Bucovina, si in general pe potecile pe unde Domnul ne poarta pasii.De jos de la Dingboche 4410m, am mers pret de o rugaciune pana la 4560m sa prind rasaritulintre Ama Dablam 6856m, Tabuche Peak 6367m si Island Peak 6189m. Zapada scartaia sub bocanci ca in iernile copilariei mele, erau -15C si vantul domol. Am ridicat mainile in sus si m-am bucurat trecand prin minte, ca un un gand, toti oamenii buni pe care ii cunosc! Mi-am facut o fotografie pe care o pastrez in numele si memoria acelui moment.Soarele s-a ridicat repede, topind pe alocuri zapada ninsa peste noapte. Clopotele Yacilor se auzeau jos in vale de unde plecasem dimineata, semn ca incepe o noua zi de urcus! Poteca din cer ma duce spre Labuche 4910m, trec prin linistea de dimineata a unui sat de sherpa, unde unele case sunt acoperite cu pamant peste care a crescut pajistea alpina. Oamenii se adapostesc de secole asa incalzindu-se cu balega uscata de Yak. Las in dreapta un adevarat altar de piatra Nanghar Tsang 5616m si ma indrept spre Tukla. Traseul este greu si potecile din ce in ce mai inguste, distanta dintre viata si moarte de multe ori este data de latimea acestor poteci.Asa este si in viata, latimea acestor poteci si siguranta lor ne-o construim de cand ne nastem…

Himalayan Roads

© Ionel Onofras

009

Himalayan Roads

© Ionel Onofras

010

Himalayan Roads

© Ionel Onofras

011

Himalayan Roads

© Ionel Onofras

012

Himalayan Roads

© Ionel Onofras

013

Himalayan Roads

© Ionel Onofras

014

Mt. Nupche 7900m

© Ionel Onofras

015-Apus de soare in Laboche,Mt. Nupche 7900m, ceata a venit in dar de la …stiti voi!

A fost o noapte friguroasa, nu am dormit bine in sacul meu, gandurile ma coplesisera, eram la cateva ore de final si indoilelile au pus deja stapanire pe mine. Ma gandeam ca am sa ajung acolo unde intre mine si Dumnezeu au mai ramas doar faptele mele. M-am gandit apoi ca jumatate de secol am trait fara sa fac intentionat rau nimanui, si El, sigur va cantari fiecare gand al meu. M-am trezit invaluit in ceata propriilor mele indoieli, imi zvacneau urechile, semn ca altitudinea pune incet stapanire pe trupul meu. Impachetez si plec din camera rece ca de gheata in care am dormit alaturi de sticla mea cu apa calda. Vremea era frumoasa, cerul albastru intens, soarele lumina intens poteca din cer pe care urma sa o strabat pana la capat. Ca sa ajung la Gorakshep ar mai fi 6-7 ore de mers. Potecile sunt tot mai inguste si mai abrupte, semn ca ne apropiem de Tokla Pass 4830m, situat la marginea de sud est a ghetarului Kumbu Glacier. Privelistea te copleseste, nu e niciun nor pe cer, soarele imi arde fata. Azi noapte cremele au inghetat ca si apa din sticla. Ma gandesc la cei de acasa…si imi vin in minte crampeie din copilarie, ce frumos era la tara in vacanta la bunici, seara tot satul mirosea a lapte fiert pe fundul ceaunului dupa ce era rasturnata mamaliga. Cativa clopotei ma trezira din visare, un Yak isi scutara grumazul, atunci am simtit mirosul de lapte de fiert in tinda unei case, treceam pe langa o gospodarie de sherpashi alcatuita din cateva case; mi-am facut pe loc un prieten de o schioapa, care mi-a zambit si m-a privit “cu alti ochi” , asa cum vad ei lumea din lumea lor de aici, la 5000m inaltime. A urmat un urcus greu, abrupt si lung; mi-am amintit de un film care m-a impresionat pe vremea cand eram in scoala, Colina, cu Sean Connery parca..MI-am spus in gand ceva.. Am inspirat adanc aerul tare, si dupa inca un efort lung cat o vesnicie am vazut undeva in deprtare Gorakshep, o asezare de munte la 5164m. De aici de pe creasta, zgomotul unei avalanse pornite din senin mi-a intors privirea. Nori involburati de zapada , gheata si piatra se rostogoleau cu repeziciune inspre albia a ceea ce era pe vremuri un lac inghetat, acum un amestec de grohotis, zapada si gheata chiar langa sat. Ma uit la ceas, am timp pt confruntarea finala, ma cazez si apelez la echipamentul special pt a putea sa fac fata frigului de la apus, am ridicat privirea si pe geam o alta poteca care cobora din cer parca ma chema, la capatul ei, un pinten negru si ascutit, usor sinistru astepta sa ma cunoasca, era Kalla Patthar 5550m, finalul acestei misiuni. Urechile imi tiuaiu tot mai mult si o durere de cap incepuse sa se faca simtita din ce in ce mai mult. Am luat echipamentul si am plecat, era ora 15 si aveam de urcat poteca spre cer in 2-3 ore, altfel pierdeam apusul si cu el toate sperantele si asteptarile mele, pierdeam scopul, esenta sau poate chiar increderea in mine. Am inceput urcusul, greu, cel mai greu de pana acum, nu aveam aer, doar ceai si apa incalzita pentru hidratare…soarele cobora si odata cu el si temperatura. Degetele parca au inceput sa se topeasca in manusile speciale, capul imi zvacnea, frontala o simteam ca pe un cerc in jurul capului, aveam insa nevoie de lumina la coborare. NU m-am uitat la fotografii cu Everestul la apus, am vrut sa simt total acel moment, am spus o rugaciune in gand, rugaciunea inimii. Am facut paiuza dupa primele 20 min. ceai si ciocolata, si iar in sus pe “potecile din cer”…Lakpa Serpa era langa mine facandu-mi semn sa privesc in urma, sa intorc capul era un chin, am amanat momentul dar el a insistat, si m-am intors. M-am ingrozit, o negura deasa de ceata se ridica dinspre Gorakshep in sus, cuprinzand si acoperind totul cu o iuteala ametitoare. primul gand a fost sa strig ca IIsus pe cruce, Eli, Eli Lama Sabactani! Sa vin de la capatul pamantului sa urc pe varfurile lui si Tu sa imi acoperi cu ceata toate sperantele? NU, nu se poate, ma intorc si merg mai departe, tamplele imi explodau, in ceafa aveam clesti iar Lakpa imi facea semn sa facem cale intoarsa. MI-au inghetat lacrimile pe obraji de frig si durere, dar cea mai cumplita era durerea din suflet. Am scuturat din cap ca nu, i-am facut semn sa se apropie, i-am spus sa mergem mai departe, Doru si Cristi mi-au fost mereu alaturi, la 5432m ne-am oprit si din negura rece si deasa a aparul el, semetul, impietritul si ravnitul Everest, demn si inalt ca un altar ridicat spre cer si inchinat Lui! Am scos repde aparatele, ceata s-a imprastiat si am facut zeci de cadre schimband cu frenezie obiectivele, ghidul meu era priceput si il invatatasem cum sa ma ajute, Ne-am bucurat cu totii, parca eram copii in fata jucariei preferate aduse in dar de cineva drag! Asa cum si eu cu drag va aduc in dar aceasta fotografie, asa cum a fost ea prinsa in aparatul meu!Acum am inteles taina acestui apus, soarele la asfintit isi aseaza ultimile raze pe fruntea semeata a celei mai mari inaltimi ravnite de om, Muntele Everest 8848m. Multumesc tuturor prietenilor care m-au sustinut in acest demers, multumesc DERMALUX Iasi, Conf dr Daciana si Daniel Branisteanu, pentru grija si profesionalismul cu care m-au pregatit pt aceasta expeditie, cremele Ivatherm au facut minuni, Multumesc Daniel Branisteanu, oftalmolog de mare angajament, pt efortul de a-mi gasi solutia optica cea mai potrivita pentru aceasta expeditie, multumesc Luciana Buliga, farmacia Terapia, care cu prietenie mi-a pus la dispozitie chitul de medicamente indispensabil ascensiunii, multumesc Prof dr Paul Botez, ortoped de exceptie, care, prin operatia facuta la glezna,mi-a dat posibilitatea sa fac acest efort, multumesc fiului meu Onofras Tudor Codrin care m-a insotit pe tot parcursul acestei expeditii si a carui griji pe care le-am simtit, m-au incurajat, multumesc Fotohobby fam Dancu, pt sustinere si sponsorizare cu un trepied de carbon, multumesc prietenelor si prietenilor de suflet si mult dragi mie, care se stiu, si pe care nu ii numesc de teama sa uit pe careva, sorei mele Viorica Onofras si nu in ultimul rand, colegilor mei, camarazi, prieteni si oameni de mare tinuta morala, Doru Dumitru si Critian Havrilet Smetana, cei fara de care aceste randuri si aceste minunate fotografii nu ar fi putut fi postate!

004-1

Citeste si : Patagonia – pentru incepatori

Condors in Patagonia - Sorin Frasina

 

 

 

 

 

 

 

Daca ti-a placut ceea ce ai vazut, distribuie pe una dintre retelele de socializare pe care esti conectat (FB , Twitter , etc). Ori lasa-ne un comentariu mai jos, in caseta “Leave a reply”. Ori ambele . Multumim!

 

 

10 Comments

Adauga un comentariu


Get Widget
Read previous post:
Alpe di Siusi
Fotografia saptamanii 11-17 martie

Fotografia saptamanii 11-17 martie Autor : Monica Bonciu Locatie : Alpe de Siusi, Italia Descrierea momentului  facuta de catre Monica...

Close