Cosmin Bumbuț

World Photography Organisation a anunțat câștigătorii concursului internațional de fotografie Sony World Photography Awards 2015. Marele premiu al secțiunii Professional-Arhitecture Photography a fost atribuit fotografului român Cosmin Bumbuț pentru fotografiile sale din seria Camera Intimă.

Premiul de la Sony World Photography este cel mai important pe care l-am câștigat până acum. Mă bucur că fotografiile din proiectul Camera intimă au fost apreciate internațional, mai ales că, din 2008, de când am început această serie, m-am întrebat cum va fi primitî si ințeleasă. Camera intimă este un spațiu destinat dragostei și tandreței, dar care anulează, în același timp, ideea de intimitate.

Cosmin Bumbuț

Cosmin Bumbuț a fost implicat timp de 20 de ani în campanii de advertising și a colaborat cu reviste cunoscute pe plan internațional ca  Esquire, Elle și Marie Claire. În ultimii ani o importantă componentă a muncii sale a fost reprezentată de fotografia documentară axată pe comunitățile marginalizate iar dintre acestea un rol semnificativ l-au avut comunitățile create conjunctural în penitenciarele României.

De remarcat este faptul că pe parcursul anilor, în acest context, a organizat ateliere de fotografie cu deținutele din Penitenciarul Târgșor sprijinindu-le in realizarea unei expoziții. Deținutele au fost dotate cu aparate foto si indrumate de fotograf, iar la final în urma unei selecții dintre cele 14.000 de imagini colectate s-au putut selecta numeroase fotografii cu valoare documentară și artistică. Proiectul s-a finalizat cu succes prin realizarea unei expozitii in noiembrie 2009 la Teatrul Nottara.

În 2013 Cosmin Bumbuț a publicat albumul foto Bumbata în care documentează vizual viața în Penitenciarul Aiud.

Seria Camera Intimă, premiată la Sony World Photography Awards 2015 face parte din cadrul aceluiași proiect. În esență Camera Intimă este o trecere în revistă a încăperilor din penitenciarele României în care deținuții pot primi periodic vizite de la partenerii de viață.

După 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, s-au schimbat multe lucruri în penitenciare iar unul dintre ele a fost dreptul la vizita intimă. Mai exact, fiecare deținut care are o soție sau o iubită poate să beneficieze, o dată la trei luni, de o vizită de două ore. Dacă se căsătorește în închisoare deținutul are dreptul ca, după ceremonie, să petreacă 48 de ore în camera intimă și să primească o vizită pe lună în primul an. Am început acest proiect în 2008, când lucram la Bumbata, și am fotografiat până acum camerele intime din 35 de penitenciare. Mai am 5 în 2015.

Cosmin Bumbuț – www.bumbutz.ro

În cadrul galei de decernare a premiilor Sony World Photography Awards 2015, desfășurată la Londra pe data de 23 aprilie, Cosmin Bumbuț a ținut să aducă mulțumiri Danei Cenușă, fost jurnalist și expert în comunicare în Cadrul Administrației Penitenciarelor (ANP) care l-a sprijinit în realizarea documentării în ultimii ani și care a decedat în urmă cu doar câteva zile.

Galerie foto:

Comenteaza cu contul Facebook
f64.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să adăugați comentariul!
Vă rugăm să introduceți numele aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.